Speranta

In timp ce viata trece, vazundu-si de-al ei drum,
Eu stau tacut in loc, caci e tarziu de-acum,
E prea tarziu iubito, e mult mult prea tarziu,
Caci ne-am pierdut prin lume, de tine nu mai stiu.

Ne-am ratacit iubire prin vise si prin ganduri,
Si am ajuns departe, in ale vietii randuri,
Sa fim purtati de valuri, intr-un ocean de vise,
Sa le traim pe toate, cu mintile deschise.

Dar eu te caut in taina, si ma topesc de dor,
Departe sunt de tine, si cred acum ca mor,
Speranta ma mai tine, caci stiu ca ma astepti,
Si o sa vin la tine, sa fiu al tau in veci.

Rosia-nserare

Într-o roșie-nserare, când pe cer se joacă umbre,
Așteptând să treacă timpul, în pofida sorții crude,
Și gândind departe-n lume, peste munți si peste văi,
Între toate acele gânduri, dau mereu de ochii tăi.

Și atunci începe chinul, așteptările sunt zeci,
Tu în vis scriind destinul, fericirea uiți s-o treci,
Ai păstrat-o pentru tine, într-un gest prea egoist,
Și m-ai condamnat o viață să rămân într-una trist.

Sentimentele-s confuze, nu mai știu nici ce să cred,
Care-i vis și care-i viața, știu că n-am vrut să te pierd,
Și pierdut încet prin vise, sunt cuprins de disperare,
Te-am pierdut demult, cândva, într-o roșie-nserare.

O viata noua

Prin timpul care curge, spre-o vasta nepasare,
Merge tacut un suflet, plutind usor spre mare,
Se-ndreapta spre pieire, stiind ca n-are sens,
Sa lupte cu minciuna ce pe el l-a ales.

El n-a pierdut speranta, stie ca-ntr-un final
O sa scape de toate, de vina si amar,
Stie ca vine clipa, cand gustul de pelin,
Va fi schimbat c-un suflu, de viata foarte plin.

Mergand spre infinit, vede durere-n cale,
Gandeste c-o sa uite, trecutul, si-asta doare
Surasul doar in ochi, zarit atunci cand ploua,
Curand o sa inceapa o viata, una noua.

Iluzie

O iluzie efemera, intre viata si abis,
Linie a vietii mele, doar o umbra intr-un vis,
O iubire trecatoare, doar un gand si o privire,
Un cuvant ce a fost scris, si sortit spre nemurire.

Tu naluca ce-mi apari, si ma chemi prin vis departe,
Tu-mi arati ce poti sa faci, si ma duci pe cai desarte,
Imi arati viata toata, intr-un colt de sticla sparta,
Si-mi arati si un abis ce vrea lumea sa o piarda,

Tu-mi trasezi cu pasii mici, drumul care sa-l urmez,
Sa ma pierd de realitate, sa nu stiu daca visez,
Umbre sa imi joace-n fata, si nu stiu de e real,
Ca un film de groaza parca, filmul vietii...ilegal.

Iubirea ce ti-am purtat-o, a-nceput ca sa dispara,
Numai gandurii si iluzii astazi ma mai inconjoara,
O privire peste vremuri ma duce spre amintiri,
Si tu inca-mi esti in minte, printre gandrui si trairi,

Cuvantul ce l-ai rostit respiratia imi taie,
Si-a lasat o urma-n suflet, dar nici una pe vre-o foaie,
Viata tu mi-ai incurcat-o, vrei sa lasi ceva in urma,
Regina slavona a mea, si esti totusi doar o umbra...

Disperare

Ma gandeam cum iti pot cere, sau...sa-ti cer sa mai revii?
Are rost sa te-ntorci oare? Tu la mine inca tii?
Esti plecata prea departe, ca sa pot sa te ating,
Esti plecata prea departe, si de dorul tau ma sting.

Au fost clipe de iubire, tu stii cat le-am pretuit,
Numai tu in lumea asta, stii cat de mult te-am iubit,
Astazi, te astept la mine, te astept sa mai revii,
O sa te astept iubire, tot aici sunt zi de zi.

Nici nu stiu ce sentimente ma fac sa te retin inca,
Cred ca e melacolia, ca-i o stare foarte-adanca.
Departe sunt astazi inca, nici nu stiu de ma iubesti,
Nu mai stiu nimic de tine, tot ce sper e sa traiesti.

Intrebare

Am ramas pierdut pe ganduri, prin trecut si viitor,
Sunt blocat intre decizii, si astept incet sa mor,
Sunt inchis fara scapare, intr-un fel de fortareata,
Si sunt fara de speranta, deci sunt condamnat pe viata.

Sa raman plecat pe drumuri, sau sa ma-ntorc la trecut?
Sa incep o viata noua? Sa termin ce-am inceput?
Sa dispar intr-o clipita? Sau sa ies incet in fata?
Tot ce-a mai ramas acum...intrebari, nesiguranta....

Am pierdut multi ani din viata, si n-am castigat nimic,
Sper sa treaca  mai putin pana pot sa ma ridic,
Ce-am facut tot timpul asta? N-as putea ca sa explic,
Ma gandesc sa fug de lume...Sau sa ma mai raman unpic?

Poveste de seara

Prin parc pășind agale, sub frunzele ce cad,
Citind pe chipuri fade, necazuri care ard,
Și gânduri ce suprimă surâsuri și speranțe,
Se-aud parcă-n surdină, pe băncile-nșirate.

Și tot pășind agale, privesc doar măști nu chipuri,
Căci au uitat de toate, de timp sau de nisipuri,
Ei nu au amintiri, trăiesc doar în prezent,
Parcă purtați de valuri, cuprinși de un curent.

Sub razele de soare, care încet se stinge,
Se-aude un suspin, o inimă ce plânge,
Un vis pierdut se pare, rămas din alte veacuri,
Ce a rămas în inimi, și nu mai are leacuri.

Un chip atunci apare, în umbra unui plop,
Doar o privire numai, și îmi provoac-un șoc,
E-un înger, nu e om, s-a rătăcit prin lume,
Nu poate sa vorbească, înnecat de suspine.

Căci a iubit și el, iubirea s-a aflat,
Și uite că iubirea poate fi un păcat,
În ochii celor care nu au iubit vre-odată,
Și-acum plângând săracul, pedeapsa își asteaptă.

Plângând îmi povestește, și vraja o destramă,
O viața-mi zugrăvește, tablou de pus în ramă,
Cuvânt după cuvânt, așterne în inimă,
Și atmosfera tristă, cu glasul lui animă.

Și vorbă după vorbă, cuvânt după cuvânt,
Ce se topesc în șoapte, în adieri de vânt,
Povestea se destramă, în vraja nopții reci,
O viață și o dramă sa dăinuie în veci.

Tăcerea se așterne, și-n suflet lasă semne,
Rămâne o scânteie, mai trebuie doar lemne,
S-aprindă iarăși focul, dar într-un alt destin,
Doar scrumul mai rămâne, și un strop de venin.

Și iar mergând pe-alee, care de-acum e goală,
Cu capul în pământ, ca-n fiecare seară,
M-aștern din nou pe bancă, unde am stat o dată,
Aștept ca să răsară, povestea să înceapă...

Și-acuma nu mai vine, dar știu că mă veghează,
Și închid ochii numai, mintea rămâne trează,
Și stau și caut un chip, sub măștile ce trec,
S-apară alt destin pe care să-l petrec.

Paradoxul iubirii

Cand te-am intalnit pe tine, eram asa de pierdut,
Caci  credeam ca nu-i iubire, si de ea eu m-am temut,
Am aflat dar ca exista, undeva-ntr-un colt de suflet,
Pierduta candva prin umbre, si ascunsa dup-un zambet.

Cand te-am intalnit pe tine, am aflat ce e iubirea,
Caci mi-a aparut in fata mai ceva ca nemurirea,
Am ramas fara cuvinte dupa tot ce am aflat,
Te-am iubit atunci femeie, si atunci nu ti-a pasat.

Paradox ca si iubirea este numai insasi viata,
Ce ne face zi de zi sa ne trezim dimineata,
Incarcarti de sentimente ce mereu se contrazic,
Paradox fin al iubirii, caci e totul si nimic.

Poezie pentru suflet

Unde te îndrepți tu oare, suflete al meu pierdut?
Ai uitat că totul doare, ai uitat tu de trecut?
Într-o lume a tăcerii, unde doar banii vorbesc,
Printre voci îndepărtate care-ntruna șușotesc.

Ai uitat sufletul meu răul ce ți l-au făcut?
Ai uitat că viitorul are-n spate un trecut?
Tu trăiești în amăgire, și mereu te amăgești,
Tu îi ierți pe toți și toate, ca să poți să mai iubești.

Care este calea oare, ce ție s-ar potrivi?
Ai în față multe drumuri, și tot nu le poți privi,
Și nu crezi că viitorul o să-ți dea prea multe șanse,
Însă tu trăiești prezentul, fără să îți faci speranțe.

Suflete al meu pierdut, tu întoarcete-nnapoi,
Să fim aceeași persoană, să fim unul și nu doi,
Și să facem viitorul,împreună ca trecut,
Într-o luptă pentru viată, într-un vis necunoscut.

Privesc cu resemnare

As vrea si eu acum sa vad,  cat de departe o s-ajungi,
Cand te-am lasat din brate jos, si tu ai inceput sa plangi,
Cand te-am lasat sa mergi si tu, si te-ai intors fara speranta,
Ai renuntat la tot ce-i nou, sa te intorci la vechea viata.

Nu ai gasit ce cautai, caci tu cautai perfectiunea,
Si nu o s-o gasesti in veci, ca nu-i perfecta nici minunea,
Si ai venit iar alergand, in locuri ce-ti alina gandul,
Dar nu aici tu te-ai visat, nu ai s-astepti sa-ti vina randul.

In locul sumbru, pustiit, ce ma cuprinde si pe mine,
Din cand in cand tu ai venit, cu suflet trist sa te faci bine,
N-ai intrebat daca si eu accept mereu sa-mi intrii-n viata,
M-ai folosit sa te alini, dar m-ai lasat fara speranta.

Sfarsit

Cartea inceputa, iata, se-apropie de sfarsit,
Sa mai scriu de sentimente? Dar am stat si m-am gandit,
Viata este ca o cursa, numai un cerc vicios,
Si atunci cand e trecuta, are un gust dureros.

Acum, c-ai plecat departe, am ramas fara reper,
Am ramas fara cuvinte, nu mai am la ce sa sper,
Am ramas fara dorinte, fara o raza de soare,
Dar am ramas fara tine, si-asta doare cel mai tare.

Chipul tau purtat in ganduri, va ramane permanent,
Ca un tatuaj pe suflet, sau o talpa in ciment,
Vocea ta mereu placuta, ma va face sa tresar,
Ca si zilele trecute, ce-n neant usor dispar.

Privesc tacut pe fereastra, inca sper la o minune,
Prezentul e plin de ceata, viitorul e taciune,
Trecutul e cu durere, imi trezeste amintiri,
Tot el mi-a lasat in suflet, gustu-amarei despartiri.

De ce?

De ce îmi ceri iubire, ceva ce nu mai am?
De ce îmi ceri speranta cand e pierdută-n van?
M-am amăgit o dată, și a ajuns să doară,
Deci nu o să mă chinui, s-o fac și-a doua oară.

De ce îmi ceri acum, să te urmez departe?
De ce îmi ceri mereu, să merg pe căi deșarte?
Dar nu, nu o să vin, doar să regret iubirea,
Mai bine mor aici, doar să gust fericirea.

De ce mă amagești, și nu vrei să renunți?
De ce când ai puterea, tu vrei doar să muți munți?
Trăiește sentimentul, rămâi în lumea ta,
Păcat ca pierzi o viața...chiar e păcat de ea.