Poezii proprii p.3

Amintire

Cu ochii-n lacrimi incerc acum sa scriu,
Nu mai gandesc, nici ce vreau nu mai stiu,
Am o idee, pacat ca mai sunt viu,
As vrea sa mor, langa tine sa fiu.

Nu te-am vazut, n-am mai avut putere,
Mai am in mine doar lacrimi si durere,
Din glasul tau, acum este tacere,
Nu pot sa cred, ma uit tacut la stele.

In miez de noapte, stau singur pe o piatra,
Ascult tacut sunetul surd, o soapta,
In raul sec, unde era o apa,
Un suflet drag, ce mereu ma asteapta.

Imi amintesc acum inc-un detaliu,
Cum ma puneai sa privesc un acvariu,
N-am reusit atunci ca sa pricep ideea,
Tu ai murit, si atunci am vazut cheia.

O sa te port in suflet, sa fi icoana mea,
Nu te uit niciodata, nu pot nici dac-as vrea,
Aceasta amintire mereu ma va durea,
In lumea asta rece, o sa ramai o stea.

Durerea ma deprima, si cred c-o sa te-ajung,
Sunt prea las pentru asta, ramane doar un gand,
Sper sa trec peste asta, o sa incerc scriind,
Nu mai ating nimic, caci vad totul pierind.

Calauza

Te caut mereu, te caut in viitor,
Prin clipe treci, prin clipe de amor,
In zile seci, din timpul trecator,
Cu ochii reci, un chip spaimantator.

Un chip frumos, un chip ce-ti apartine,
Admirator, indragostit de tine,
Vesnic tacut, si care-ti vrea doar bine,
N-as vrea sa-ti spun, dar nu ma pot abtine.

Tu esti un vis, sau poate esti o muza,
Prin versuri esti acum o calauza,
Cuvintelor, care acum te scuza,
Ca te ascunzi, atunci cand te refuza.

Pe chipul tau,citesc acum speranta,
Tradata insa, de insasi eleganta,
Un stil aparte, imprumutat din Franta
Cu inimi rupte, ce azi ne dau romanta.

Raman ascuns, ca sa te pot vedea,
De nepatruns, ascuns dupa perdea,
Caci chipul tau, mereu va fascina,
Zei si un om, ce nu te va uita.

Calea spre nicaieri

Imi blestem soarta, si blestem ursitoarea,
Din prima zi,caci ea mi-a ursit calea,
Cu ochii tristi urmez acum cararea,
Nu e a mea, si ma cuprinde jalea.

Inca-i urasc pe cei cu semnul crucii,
Ma mint mereu, fugind pe pante lucii,
Pacatuiesc si isi invoca sfintii,
Ei au un val, ce sta deasupra mintii.

Ma bat cu toti, si stiu ca n-o sa-nving,
Ei ma doboara, ma leaga si ma-nchid,
Sunt un ateu, deci nu o sa ma-nchin,
Imi este greu, dar e al meu destin.

Am suferit cumplit de mult atunci,
Nu s-au inchis nici azi ranile-adanci,
Am fost lovit, aruncat de pe stanci,
Dar am tacut, si m-am tarat prin rugi.

Ranile vechi, acum sunt cicatrici,
N-am sa le uit, vor fi mereu aici.
Brazde adanci sunt pe al meu obraz,
S-au adunat, necaz langa necaz.

Floarea

Atunci cand norii sunt pe cer, deasupra este soare,
Dejos de ei, in stropii reci, apare-o mandra floare.
In aer cald, de raze plin, rasfata mandra floare,
Caci aparuta-i din senin, la margini de hotare.

Pe campu-ntins, de-un verde crud, o pata de lumina,
Un cantec trist, aproape surd, ce greieri il ingana,
Un flutur alb, batand din aripi, se-aseaza langa floare,
Iar ea acum, sub frunza ei, il tine la racoare.

Ascuns de soarele-arzator, acum, se odihneste,
Dar va veni iar timpul bun, si-atunci el o sa plece,
Pe drumul greu, plin de nevoi, el a facut un pas,
Si floarea-acum, lui a ramas, un bun loc de popas.

Si ei de-atunci, privind spre cer, spre nori, si inspre soare
S-au intalnit zi dupa zi, ziua-n amiaza mare
Pana-ntr-o zi, in care trist, fluturul n-a venit,
Iar floarea-ncet, de dorul lui, de tot s-a ofilit.

Teama

Eu m-am ascuns, m-ascund, ma voi ascunde,
Acolo unde doar gandul va patrunde,
Si fug de mine,de tot,fug de nimic,
Cu pasi marunti alerg in intuneric.

Si iarasi fug, iar cad, iar ma ridic,
Iar fug de mine, si iar ma impiedic,
Imi este teama, nu stiu de ce ma tem,
Fug inainte, apoi ma-ntorc, ma chem...

Ma uit in urma, dar nu zaresc nimic,
Atunci ma sperii, caci cred ca am orbit
M-arunc in gol, dar nu cad, caci plutesc,
Deci sunt pe ape ce simt ca se topesc.

Ma uit de sus, chiar cred ca am crescut,
Sunt urias, pana acum n-am stiut
Ma uit si-n sus, si vad ceva mai mare,
Sunt iarasi mic, ceva in piept ma doare.

Cred in ceva, deci cred, nu sunt ateu,
Dar cred in mine, si nu in dumnezeu
As crede multe dar nu stiu ce sa cred
Nu cred nimic, caci nu am ce sa pierd.

M-am ratacit pe drum, mergand spre lumea mea,
Acum sunt prins in alta ce nu vrea,
Sa imi arate drumul ce duce inapoi,
Ma vrea captiv pe mine, ma tine in noroi.

Viata ca un vis

Mii de vise nescrise, ce astazi ma-nconjoara,
Vreau sa lovesc din aer, tot ce vad eu ca zboara,
Inconjurat de vise, ce azi ma bantuiesc,
Nu pot sa cred in ele, dar totusi le traiesc.

Eu nu mai am speranta, nu mai visez de mult,
Astazi citesc povesti, imi place sa le-ascult,
In mii si mii de oameni exista un ateu,
Dar a crescut o viata, crezand in dumnezeu.

Pe drumuri foarte lungi, sau pe carari inguste,
Pe varf de munte sur, sau pe campii lacustre
Traiesc zi dupa zi, si-alerg spre viitor,
Nu am timp de odihna, nu vreau, dar am sa mor.

Privesc acum spre soare, spre marea infinita,
Imi amintesc dorinta, si-acum neimplinita,
A unui om ce-acum departe a ajuns,
Un gand care si astazi zace fara raspuns.

In amintirea sumbra, a vechiului castel,
Traiesc o vesnicie, gandindu-ma la el,
La vremea ce-a trecut, la vremea ce-o sa vina,
Un gand fara sfarsit, ce nu imi da odihna.