Sunt doar un om

Sunt omul care nu uită niciodată momentele care l-au făcut să se simtă fericit şi să-i fie inima plină de bucurie.
Sunt omul care nu uită oamenii, mai ales pe cei care au însemnat ceva frumos în viaţa lui, chiar dacă poate viaţa l-a separat de ei şi nu au mai vorbit pe cât de des ar fi vrut. Eu nu-i uit. Îi port în suflet şi de fiecare dată când îi revăd le zâmbesc şi îi salut cu drag.
Sunt omul căruia îi e greu să spună Nu, pentru că, deşi poate pare ciudat, crede că răneşte oamenii... Iar eu nu vreau asta. Niciodată nu m-am simţit bine ştiind că cineva e supărat din cauza mea.
Sunt omul care iubeşte cuvintele frumoase pentru că am învăţat că ele aduc soarele în sufletul celorlalţi. La fel cum cele urâte rănesc şi aduc norii grei şi negri.
Sunt omul care înţelege pe celălalt şi care are o vorbă bună pentru el.
Sunt omul care deşi s-a certat cu cineva, e în stare ca atunci când acel om suferă, să îl ajute.
Sunt omul care nu obişnuieşte să spună cu voce tare ce are pe suflet, ci care mai degrabă a ales să scrie. Pentru că am găsit în scris un prieten incredibil.
Sunt omul care nu se simte neapărat minunat, frumos, ci care crede că e un om normal, cu defecte şi calităţi.
Sunt omul care nu pune neapărat preţ pe frumuseţea exterioară, ci pe cea interioară.
Sunt omul care se apropie foarte mult de ceilalţi, dar care se departe cu greutate.
Sunt omul care nu face de fiecare dată ceea ce simte şi care poartă în suflet anumite temeri peste care îi e greu să treacă.
Nu sunt un om minunat, sunt doar un om!