Oare de ce?

Din doi în doi încep să număr, şi mă îndrept spre infinit,
Şi cu gândul plecat la tine mă-ntreb: de ce? cu ce-am greşit?
Ce am făcut, sau n-am făcut, ca să mă laşi să plâng de dor?
În serile ce-acum sunt reci, în loc să fie seri de-amor?

Cu ce-am greşit în faţa ta? să nu-mi vorbeşti, să nu te văd,
Să m-ocoleşti într-una fată, şi şti că-i jale şi prăpăd.
Ce n-am făcut să fii a mea? Ce am uitat ca să iţi spun?
Sau ce am spus prea des, prea rar? şi azi mă faci să par nebun.

Ce trebuia sa îţi ofer? Iubirea mea nu e de-ajuns?
Vrei inima din piept s-o scot? O scot, de-i "da" al tău răspuns.
Şi ţi-o ofer cu viaţa mea, s-o iei, să o păstrezi cu tine,
S-o porţi cu tine peste tot, să faci cu ea ce crezi că-i bine.

Ce aş putea să-ţi mai aduc? Vrei soarele să ţi-l ofer?
Vrei razele, şi-a lui căldură, vrei luna, stelele din cer?
Vrei ochii mei să te-nsoţească, în umbre, neguri şi dureri,
Cu ei în zori să-ţi găseşti calea, şi să-ţi aducă mângâieri?

Dar ai plecat, plecat departe, şi azi străini dar suntem noi,
Şi mi-ai luat sufletul cu tine, si-l ţii în pivniţi cu noroi,
L-ai murdărit fără o vorbă, şi l-ai lăsat să putrezească,
Fără să-ţi pese-un pic de noi, şi ai uitat de vorba noastră...

Strainul

Am plecat pe-un drum in lume, c-un strain alaturea,
Din dorinta mea de viata impartind cu cine vrea,
Inima, cu toata lumea, am deschis-o spre neant,
Numai eu, si cu strainul, pe un drum catre Levant.
Am plecat pe-un drum departe, cu un sentiment tacut,
Tot in lume fara margini, spre ceva ce n-am facut,
El, strainul, mai departe, spre neant ma insotea,
Inima de ura multa, pe tacute imi golea.
Urmele lasate-n spate, parca azi ma urmaresc,
Binele ca intr-o carte, cu coperti il invelesc.
Erata, ca stil de viata am ajuns sa o iubesc,
Strainul, pe mai departe m-a facut sa ma gandesc,
Cata ura, cate patimi am ajuns sa cuceresc.