Cand, de ce si pentru cine?

Cand?
In urma cu cativa ani, in primul an de facultate. Era primul an in care eram plecat de acasa pentru mai mult de o zi. Noi cunostiinte, noi prieteni, locuri noi dar mai ales o noua mentalitate intalnita. Eram cazat intr-un camin al facultatii politehnice, alaturi de alte sute de studenti, intr-o camera cu inca cinci studenti, la fel de dezorientati, speriati ca mine. Dupa cunostiintele de rigoare, am inceput schimburile de informatii: jocuri, iubiri, alcool... La indemnul unui coleg de camera am ramas fidel jocurilor online de platforma cativa ani; ani in care am cunoscut zeci de persoane, interesante zic eu. Eram intr-un mediu care mi-a permis sa cunosc oameni atat de diferiti, dar cu interese comune, si toti cu o mare inclinatie spre nou, cu o minte deschisa. Era o joaca...una creativa. Fiecare era motivat de restul echipei sa creeze. Ce sa creeze intr-un joc? Nu conta! Fiecare avea ceva de castigat atata timp cat toti eram concentrati. Fiecare creea ceva: unii strategii pentru joc, altii programe GPS pentru taxi, altii muzica, altii programe strategice pentru siguranta statului si altii proza si versuri. Toti eram prinsi in ceva, pentru cineva.
De ce?
Motivatia a fost tot timpul oferita de cei pe care ii intalneam, de persoanele care m-au sustinut inca de la primele cuvinte scrise, si care persoane nu mi-au refuzat niciodata un feedback. Oamenii pe care ii cunosteam imi ofereau mereu motive, si singura modalitate de a ma descarca era prin scris. Toata viata mi-a lipsit curajul de a exprima pe cale orala ceea ce simt, de a vorbi deschis, si scrisul a fost una din cele mai la indemana moduri de a exprima ceea ce simt, desi de multe ori cuvintele nu pot descrie ceea ce inima simte.
Pentru cine?
La inceput pentru oricine imi cerea sa ii scriu ceva. In timp am perseverat si am inceput sa scriu pentru persoanele care chiar inseamna ceva in viata mea. Sunt persoane care intr-un fel sau altul au contribuit la schimbarea vietii mele in decursul ultimilor ani. Iubiri neimplinite, suparari de moment, filozofari in miez de noapte, si povestile celor care i-am intalnit (pe strada, in tren, la locul de munca, pe internet), toate au fost transcrise in versuri. De cele mai multe ori persoanele care citesc ceea ce scriu eu sunt persoanele ale caror trairi am incercat sa le redau, chiar daca de cele mai multe ori nu am taria de caracter sa recunosc ca lor le sunt dedicate acele versuri. Imi amintesc de o pozie pe care am scris-o intr-o singura seara pentru o buna prietena, care in acea perioada avea ceva probleme in familie si se simtea singura si neglijata. Cel putin asta a fost impresia mea in acel moment. Imi place sa cred ca am reusit sa ii inseninez ziua, si sa ii readuc un zambet pe buze, chiar daca asta nu a facut ca restul problemelor pe care le avea sa dispara. (Ralu imi cer scuze daca am gresit cu ceva aici.)
Aceasta a fost una din putinele dati cand am scris pentru cineva si i-am spus acelei persoane acest lucru.

Neplaceri in avion

O tanara infumurata striga in avion cu o voce pitigaiata:
- Vreau să mă mutați de pe acest loc spune ea ….
Stuardeza o întreba zâmbind:
- De ce doamnă? Care este problema?
- Nu vezi că m-ați așezat lângă un negru? Crezi că pot suporta asta, tot zborul?
Uuupss! Problemă rasială, isi spune stuardeza în mintea sa. Arunca o privire către ceilalți pasageri și vede că toate privirile sunt ațintite asupra ei. Toți așteaptă răspunsul sau.
Se uita la bărbătul de culoare de lângă infumurata și-l vede cum se uită șocat la dansa, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite și privirea inteligentă trădează un intelectual ce pare a merge la o conferință.
- Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspunde femeii, zâmbind.
Se duce până în spatele avionului. Este aşa cum a bănuit. La “economic” toate locurile sunt ocupate. Știa asta, dar trebuia să se convinga. Simte în ceafă privirile a zeci de oameni. Toți sunt curioși să vadă cum se va dezamorsa situația aceasta tensionată. Ajunge din nou la femeia cu voce pitigaiata…
- Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin… și face o pauză, în care o priveste și o vede cum stă gata să explodeze de revoltă și de scârbă … singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului, pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.
Dintr-o dată, o vede cum ia o față victorioasă și întâmpină toate privirile dezaprobatoare, cu un aer de superioritate.
Toți pasagerii privesc supărați. Toți se așteptau de la stuardeza să o puna la punct, pe această femeie.
Ajunge la căpitan și-l întreba dacă poate muta o persoană de la “economic”, la “business”, din motive rasiale.
Căpitanul îi spune să procedeze cum cred ea de cuviință, ca să rezolve situația. Cuvintele lui “am încredere în tine, știu că te vei descurca minunat” i-au adus un zâmbet pe buze. Deja se simtea mai bine și acum putea gestiona orice situație dificilă.
Cu acordul căpitanului, se întorce la femeia isterică. Zambind din toata inima, stuardeza, spune:
- Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.
Un murmur de nemulțumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Negrul tăcea. A lăsat murmurul să se stingă și, exact când femeia începea să-și strângă lucrurile, stuardeza a continuat:
- Domnule… aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I? În numele întregii noastre companii, pilotul vă cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută…..