Din doi în doi încep să număr, şi mă îndrept spre infinit,
Şi cu gândul plecat la tine mă-ntreb: de ce? cu ce-am greşit?
Ce am făcut, sau n-am făcut, ca să mă laşi să plâng de dor?
În serile ce-acum sunt reci, în loc să fie seri de-amor?
Cu ce-am greşit în faţa ta? să nu-mi vorbeşti, să nu te văd,
Să m-ocoleşti într-una fată, şi şti că-i jale şi prăpăd.
Ce n-am făcut să fii a mea? Ce am uitat ca să iţi spun?
Sau ce am spus prea des, prea rar? şi azi mă faci să par nebun.
Ce trebuia sa îţi ofer? Iubirea mea nu e de-ajuns?
Vrei inima din piept s-o scot? O scot, de-i "da" al tău răspuns.
Şi ţi-o ofer cu viaţa mea, s-o iei, să o păstrezi cu tine,
S-o porţi cu tine peste tot, să faci cu ea ce crezi că-i bine.
Ce aş putea să-ţi mai aduc? Vrei soarele să ţi-l ofer?
Vrei razele, şi-a lui căldură, vrei luna, stelele din cer?
Vrei ochii mei să te-nsoţească, în umbre, neguri şi dureri,
Cu ei în zori să-ţi găseşti calea, şi să-ţi aducă mângâieri?
Dar ai plecat, plecat departe, şi azi străini dar suntem noi,
Şi mi-ai luat sufletul cu tine, si-l ţii în pivniţi cu noroi,
L-ai murdărit fără o vorbă, şi l-ai lăsat să putrezească,
Fără să-ţi pese-un pic de noi, şi ai uitat de vorba noastră...
